Mașinile de aplicat cant WD-323, ideale pentru ateliere și fabrici medii și mici care produc mobilier din PAL

masini de aplicat cant

Un alt utilaj esențial într-o fabrică de mobilă din PAL este mașina de aplicat cant. Modelele de mașini sunt foarte variate, fiind adaptate pentru a lucra în fabrici foarte mari sau în ateliere, pentru a aplica diferite tipuri de cant folosind mai multe tipuri de adeziv, mașini cu unul sau mai multe rezervoare de adeziv astfel încât trecerea de la o culoare la alta să de facă foarte rapid, modele cu prelucrare minimă a suprafeței cantului sau cu prelucrare cu raze diferite și exemplele ar putea continua. Sunt utilaje care au îmbunătățit foarte mult calitatea produsului finit încă de la primele modele manuale. Acum mașinile manuale sunt folosite mai mult de cei care fac mobilier unicat cu forme îndrăznețe, dificil de acoperit pe cant cu mașini obișnuite. Indiferent de model, mașinile de aplicat cant cresc foarte mult productivitatea contribuind la un proces tehnologic eficient. WoodMatic are în portofoliu o gamă variată de mașini de aplicat cant care acoperă întreaga plajă de producători, de la ateliere la mari producători industriali.

Gama la care ne referim astăzi este formată din mașini cu gabarit mai redus potrivite pentru ateliere și fabrici medii și mici unde lipsa spațiului poate fi o problemă. WD-323 este o mașină robustă și stabilă ce poate aplica cant pe panouri din PAL, PAL melaminat, PAL furniruit sau MDF. Mașina poate lucra continuu 24 de ore, 3 schimburi, având viteza de alimentare între 15 și 23 m/min. Poate căntui panouri cu lungimea minimă de 120 mm, lățimea de 80 mm și grosimea cuprinsă între 10 și 60 mm, iar cantul aplicat poate avea grosimea între 0,4 și 3 mm.

WD-323 are 5 grupuri de lucru: adezivare și presare, tăiere la capete, frezare, țicling și polișare. Este dotată cu sistem pneumatic de blocare a alimentarii – distanța între piese este de 700 mm – pentru a proteja grupurile de lucru și are sistem de iluminare a cabinei. Poate fi dotată cu sistem de încălzire a canturilor pentru fi folosită și în ateliere reci, neîncălzite. De asemenea, pentru căntuirea pieselor cu dimensiuni mari, mașina poate fi dotată cu o masă suplimentară de susținere de 900 mm. Rezervorul de adeziv este acoperit cu teflon la interior pentru o curățare mai ușoară.

Controlul procesului de căntuire se face cu ajutorul unui ecran tactil pe care pot fi văzute grupurile de lucru, eventualele erori și unde se poate face reglarea lungimii cantului.

WD-323JS face parte din aceeași gamă, având câteva îmbunătățiri comparativ cu modelul de bază. Mașina are în plus 2 grupuri de lucru. Grupul de prefrezare, situat înaintea celui de adezivare și presare, permite obținerea unei suprafețe a muchiei panoului mult mai bine finisată ceea ce îmbunătățește calitatea căntuirii. Grupul de țicling de suprafață îndepărtează excesul de adeziv lăsând suprafața panoului mult mai curată. Adăugarea celor două grupuri duce la creșterea gabaritului mașinii pe lungime (5206 mm, față de 3938 mm), celelalte dimensiuni rămânând neschimbate, lățimea 780 mm și înălțimea 1570 mm. Diferită este și puterea mașinii, 17,55 kW, față de 9,1 kW la WD-323.

WD-323 (W30) are caracteristici similare cu modelul de bază, dar poate căntui panouri foarte înguste. Practic, pe ea se poate aplica cant unor baghete cu lățimea de 30 mm obținându-se un finisaj de foarte bună calitate, precis și eficient.

Dacă vă doriți astfel de utilaje, contactați-ne pentru a discuta mai mult despre performanțele și avantajele lor. Ne puteți suna la numere de telefon 0728 683 665 / 0730 608 994 sau ne puteți lăsa mesaj aici sau pe Facebook.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WoodMatic

Articole asemănătoare

Vrei mai multe informații sau o ofertă de preț? Contactează-ne!

Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului si imbunatatirea performantei platformei. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra. Pentru informatii suplimentare, setari si retragerea acceptului, va rugam sa accesati pagina Politica de cookies