Anul 2022 este primul în care WoodMatic vine la BIFE SIM ca reprezentant exclusiv KDT. Consecventă devizei #utilaje de calitate la prețuri corecte, firma își propune să aducă la târg echipamente de ultimă generație ale producătorului asiatic, oferind astfel acces la tehnologie înaltă. WoodMatic își dorește să fie un partener de încredere pentru producătorii români, oferindu-le soluții adaptate dorințelor și nevoilor lor. Cu ajutorul demonstrațiile practice făcute din târg, utilajele vor putea fi văzute la lucru, iar reprezentanții firmei vor da detalii privind dotările și performanțele lor.
KDT, un competitor al marilor producători europeni de utilaje pentru fabricarea mobilierului
KDT Machinery este cel mai mare producător asiatic de utilaje pentru industria mobilei, susținându-și dezvoltarea cu baze importante de producție și cercetare aflate în China, Coreea de Sud și Italia. În portofoliul companiei găsim, atât utilaje pentru micii producători, cât și soluții complete și complexe pentru marii reprezentanți din domeniu, linii automate de producție și chiar fabrici la cheie.
Deși nu este de foarte mult timp pe piața de utilaje pentru industria mobilei, WoodMatic a demonstrat rapid că este un partener de încredere, atât pentru producătorii din industrie, cât și pentru producătorul de utilaje. Acum compania își dorește să clădească un parteneriat solid cu furnizorul asiatic astfel încât să aducă pe piața românească tehnologie de ultimă generație. Cu utilaje moderne și fiabile, o echipă pregătită să ofere servicii complete, de la consiliere până la punere în funcțiune și pregătirea personalului și raport foarte bun calitate/preț, WoodMatic vrea să ofere producătorilor de mobilă soluții care să le eficientizeze munca, să suplinească lipsa mâinii de lucru și să crească calitatea produselor.
“Similar producătorilor europeni consacrați, utilajele comercializate de noi beneficiază de ultima tehnologie apărută pe piață, având un raport calitate-pret imbatabil. În momentul de fata avem pe stoc mai toate utilajele care se cer, plus piese de schimb, multe piese de schimb. În fiecare zi luăm feedback-ul clienților și adaptăm soluțiile la dorințele și nevoile lor. De aceea investim continuu în dezvoltarea personală a echipei noastre prin participarea la târguri, evenimente, expoziții. În acest fel reușim să ne dezvoltăm împreună cu clienții noștri. De asemenea, colaborăm cu mai toate instituțiile de leasing din Romania și dispunem și de soluții de finanțare flexibile. Ne puteți contacta oricând la 0730608994, 0728683665 și 0737015958.” – Radu Munteanu – Director WoodMatic
Utilaje moderne, de ultimă generație, pe care le veți putea vedea la lucru în standul WoodMatic
La BIFE SIM 2022, WoodMatic va fi prezent cu linii complete de fabricație pentru mobilier din panouri. Firma dorește să acopere cât mai bine piața, prezentând soluții pentru toți producătorii, atât cei mici, cât și cei foarte mari. Reprezentanții firmei sunt pregătiți cu informații despre soluțiile de interconectare și robotizare, linii de fabricație flexibile și inteligente și fabrici complete unde planificarea și informatizarea sunt integrate cu forța de muncă și utilajele.
În stand veți găsi utilaje gata pentru demonstrații live și veți putea cere informații legate de dotări standard și posibilități de upgradare sau despre alternative de plată. Veți putea vedea la lucru circular de debitat în pachet sau circular cu masă mobilă, mașini de aplicat cant, CNC-uri de găurit și frezat.
Obțineți tăieri precise și productivitate ridicată cu circularul de formatizat în pachet KS-832C, proiectat pentru prelucrarea panourilor de PAL, MDF, placaj sau materiale plastice. Poate fi dotat cu soft pentru optimizarea tăierilor eliminând astfel pierderile de material. Unitatea de tăiere detectează dimensiunea pachetului de prelucrat, eficientizând producția prin eliminarea timpilor morți.
Mașinile de căntuit KE-655JS și KE-665JSKA vor fi prezente în stand pentru testa aplicarea cantului. KE-655JS este dotată cu grup de prefrezare, cuvă de adeziv de 3 kg, unitate de taiere pe capete cu traiectorie la 45 °, unitate de frezare a surplusului de folie, unitatea de răzuire a urmelor de frezare de pe foliei, 2 unități de pulverizare, una înaintea unității de prefrezare pentru a nu lăsa adezivul să ajungă pe fețele piesei, iar cealaltă înaintea periilor de polișare, pentru curățarea piesei, îmbunătățind astfel durata de viață a periilor textile. KE-665JSKA este vărful de gamă care, printre dotările suplimentare, are și posibilitatea de a aplica cantul pe muchia rotunjită.
Găurirea panourilor este reprezentată de CNC-urile de găurile KD-612MHS și KD-610HZ. CNC-ul de frezare și găurite KD-612MHS are 3 grupuri de găurire, situate în partea de sus și de jos care pot face găuri pe toate cele 6 laturi, atât oarbe cât și traversate. Unitatea de frezare cu care mașina este dotată poate face caneluri drepte sau curbe. CNC-ul KD-610HZ poate face și el găuri pe dele 6 laturi. Este dotat cu două unități de frezare putând face, atât caneluri drepte simple, cât și prelucrări profilate.
Circularul cu masă mobilă KS-132 oferă soluții de tăiere de mare precizie pentru producătorii medii și mici. Este un utilaj cu puterea motorului de 5,5kW, incizor independent de 1,1 kW și masă mobilă de 430 mm lățime din aluminiu anodizat cu profil multicameral. Ridicarea și coborârea pânzei este electrică, cu înclinarea pânzei realizată manual și afișaj digital.
KN-3710D este un CNC nesting cu masă plină. Utilajul se distinge prin precizie ridicată de prelucrare chiar și la viteză mare, productivitate, utilizarea flexibilă a frezării și găuririi, modernizare ușoară cu dispozitive de transport și raport foarte bun calitate/preț. Accentul este pus pe tăiere, deoarece permite o prelucrare rapidă, de înaltă calitate și cu scule adecvate, chiar și la viteza de 25 m/min.
WoodMatic vă așteaptă în perioada 22-25 septembrie la BIFE DIM 2022, în standul….